18 septembrie 2025, Chișinău – Republica Moldova, România și Ucraina au făcut astăzi un pas istoric pentru protejarea moștenirii comune, prin lansarea unui demers trilateral ce vizează includerea complexului cultural Cucuteni–Trypillia în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Inițiativa a fost oficializată la Chișinău, în cadrul conferinței internaționale „Valoarea universală excepțională a complexului cultural Complexului cultural Precucuteni–Ariușd–Cucuteni–Trypillia”, prin semnarea unui Memorandum de Înțelegere de către reprezentanții guvernelor celor trei țări.
Evenimentul, organizat în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului, a reunit la Chișinău miniștri, experți și diplomați, subliniind importanța acestei civilizații preistorice, considerată a fi prima mare civilizație a Europei. Complexul cultural Complexului cultural Precucuteni–Ariușd–Cucuteni–Trypillia, care s-a dezvoltat acum peste șapte milenii, pe un teritoriu vast ce cuprinde astăzi România, Republica Moldova și Ucraina, este renumit pentru așezările sale de mari dimensiuni (mega-situri), pentru ceramica pictată de o complexitate artistică remarcabilă și pentru tehnologiile avansate pentru acea perioadă.
Sergiu Prodan, Ministrul Culturii al Republicii Moldova, a subliniat importanța momentului, afirmând că demersul reprezintă o datorie istorică și o șansă pentru viitor. „S-a vorbit atât de mult despre necesitatea inițierii acestui dosar, încât ne-am spus la un moment dat: de ce să nu o facem? Inițierea acestui dosar comun vorbește despre o determinare a celor trei țări de a avea un parcurs și un viitor comun european, în pace, în respect reciproc și în demnitate. Această civilizație a fost una foarte pașnică, iar noi, prin acest gest, reafirmăm viața”, a declarat ministrul Prodan.
Prezent la eveniment, Demeter András István, Ministrul Culturii din România, a reiterat sprijinul necondiționat al țării sale pentru această inițiativă comună. „Cultura Cucuteni-Tripolia reprezintă una din cele mai însemnate manifestări ale civilizației europene vechi. Faptul că ne-am reunit pentru a pune bazele unei colaborări pentru promovarea și protejarea acestei importante moșteniri vorbește despre rolul esențial al patrimoniului în afirmarea identității noastre. România este și va rămâne un susținător puternic al acestui proces”, a subliniat ministrul român.
Într-o intervenție video, Tetiana Berezhna, Ministra interimară a Ministrul interimar al Culturii și Comunicarilor Strategice din Ucraina, a transmis un mesaj de unitate și speranță, accentuând relevanța demersului în contextul actual. „Patrimoniul se referă nu doar la trecut, ci și la formarea viitorului nostru. Lucrând la această nominalizare, noi formăm poduri peste frontiere, bazate pe valorile noastre europene comune. Războiul rusesc împotriva Ucrainei a demonstrat cât de important este pentru securitatea națională să ne păstrăm identitatea și patrimoniul cultural. Suntem recunoscători partenerilor noștri pentru solidaritate și sprijin”, a afirmat oficialul ucrainean.
Un moment central al evenimentului l-a constituit semnarea Memorandumului de Înțelegere, care stabilește cadrul formal de colaborare între cele trei state. Documentul prevede crearea unor grupuri de lucru comune, formate din experți, care vor elabora dosarul de nominalizare transfrontalieră. Acest dosar va argumenta valoarea universală excepțională a culturii Cucuteni–Trypillia, pe baza siturilor arheologice reprezentative de pe teritoriul celor trei țări.
Conferința de la Chișinău marchează începutul unui proces complex, dar esențial pentru recunoașterea internațională a uneia dintre cele mai fascinante civilizații ale preistoriei. Prin eforturi comune, Republica Moldova, România și Ucraina își propun să asigure că moștenirea acestei civilizații remarcabile va fi protejată și celebrată de generațiile viitoare.

