În marja Tirgului de Turism de la București, a fost organizat Evenimentul de Networking și Reconectare cu profesioniștii industriei turismului și mediului de afaceri din România cu genericul „De ce să vizitezi Moldova în 2023?”, la care a participat și E.S. Victor Chirilă, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România.
Totodată, publicul român, reprezentat de ghizi turistici, sommelieri, creatori de conținut din domeniul turismului și viticol, reprezentanți ai mediului de afaceri, misiunilor diplomatice și autorităților publice au avut posibilitatea să viziteze virtual Republica Moldova cu ajutorul tururilor 360°, să interacționeze cu agențiile moldovene și să deguste 7 tipuri de vin ale cramelor și vinăriilor din țara noastră.
Acest eveniment a reprezentat o oportunitate bună pentru a evidenția potențialul turistic al Republicii Moldova, oferta turistică oenogastronomică, de a promova agenda de evenimente cultural-turistice Pomul Vieții 2023, dar si oferta regiunilor Ungheni și Cahul. La fel, a fost un bun prilej pentru intensificarea relațiilor dintre asociațiile de business, operatorii de turism și afacerile din România cu cele din Republica Moldova.

