GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Festivalul Industriilor Creative 2023

  
În perioada 2-5 iunie va avea loc cea de a 4-a ediție a Festivalului Industriilor Creative (FIC), Chișinău, Republica Moldova. Festivalul este organizat de Centrul Industriilor Creative Artcor în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.
Pagina web a festivalului: http://fic.artcor.md
FIC adună în acest an peste 10 speakeri internaționali care vin în Moldova din Statele Unite, Japonia, Olanda, Austria și România pentru a iniția o discuție despre viitor cu creatorii din Republica Moldova.
Printre vorbitori se regăsesc legendarul designer grafic și director de creație din SUA David Carson!
În acest an la FIC ne propunem să explorăm diversitatea și oportunitățile oferite de industriile creative în Moldova și în lume, inclusiv, prin prisma inteligenței artificiale. Deși se vorbește deja foarte mult despre AI, noi vrem să aducem o perspectivă umană acestor discuții tehnice. Vrem să privim tehnologia drept un instrument ce poate fi adoptat, dar nu poate înlocui ceea ce ne definește drept ființe umane. Integrând cele două concepte putem obține un limbaj nou - HumAIn.
Mai mult, specificul local al talentelor, viziunea lor sunt unice, evidențiind acest aspect dorim să punem Moldova pe Harta Creativă Internațională, să arătăm diversitatea talentelor, potențialul local, precum și infrastructura creativă care ar trebui să trezească interesul comunității internaționale de a colabora cu creatorii și Agențiile locale. Conceptul și imaginea festivalului le găsiți pe siteul FIC 2023.
Fiecare dintre cele 4 zile ale festivalului este deosebită, și se adresează unui public diferit, datorită activităților pe care le planificăm:
2 iunie - AI Trends
Prezentări: Trenduri în IA
Panel de discuții: IA în economia creativă
Ateliere de ceramică pentru entuziaști (adolescenți și adulți)
Studii de caz: Utilizarea AI-ului pe piața locală
Concert muzică indie-pop: Crista, Catalina Cara
3 iunie - Big Conference Day
Brunch cu comunitatea creativă
Conferința - 9 speakeri internaționali din Olanda, USA, Spania, România și Japonia: Joel Pilger, Sho Sato, David Carson, Frank de Ruwe, Marcel Ziul, Daniel Ionescu, Héctor Ayuso, Jay Footlik, Octavian Bâlea.
Vernisarea performance-ului artiștilor moldoveni (Cristina Balan, Julia Allert, Maxim Dovbish), găzduit de Romanian Design Week
Concert Via Dacă
4 iunie - Work & Play
Ateliere pentru profesioniști (poziționare, design, fotografie, street art)
Concert muzică electronică: Cosmos in Buzunar, Denorm, Amystic
5 iunie - Policy Day
Status QUO, Nevoi și Oportunități pentru industriile creative
- CI Mapping / prezentarea noii platforme
- Evaluarea nevoilor de competențe digitale / Lansarea constatărilor studiului / UNESCO
Pe lângă agenda descrisă în cele 4 zile, în timpul festivalului în spațiul Artcor vom avea instalații de artă, instalații interactive, intervenții AR, expoziția proiectelor dezvoltate de rezidenții hub-ului.
Dincolo de activitățile din incinta Artcor vor avea loc evenimenre conexe în diverse spații creative pe care le vom uni într-un Cartier Creativ (Mediacor, câteva librării, ateliere de creație, muzee etc.). Membrii Asociației COR și rezidenții Artcor vor găzdui vizite pentru tineri în agențiile sau spațiile lor de lucru
Dates: 
Vineri, 2 Iunie, 2023 - 10:00 to Luni, 5 Iunie, 2023 - 17:00
Content Images: