Cu privire la concurs pentru ocuparea funcției publice vacante

În conformitate cu Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice vacante prin concurs, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 201/2009, cu modificările și completările ulterioare,
Ministerul Culturii anunță concurs pentru funcția publică vacantă:
Consultant principal – 1 unitate, Direcția patrimoniu cultural
Condițiile de participare la concurs:
a) deține cetățenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exercițiu;
d) nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
e) este apt, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sunt stabilite cerințe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani nu a fost destituit dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
i) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
j) nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Sarcinile de bază:
1. Elaborarea documentelor de politici, proiectelor de acte normative, în domeniul muzeografiei, protejării şi valorificării patrimoniului cultural mobil și imaterial;
2. Avizarea proiectelor de acte legislative şi normative ce ţin de domeniul muzeografiei, a patrimoniului cultural național mobil și imaterial, elaborate în cadrul ministerului şi a altor autorități;
3. Monitorizarea respectării legislației în domeniul muzeografiei, a patrimoniului cultural național mobil și imaterial, a activității consiliilor/comisiilor şi instituțiilor de profil;
4. Gestionarea (completarea/actualizarea) bazei de date privind activitatea instituțiilor specializate din domeniu, precum și elaborarea în baza acestora a rapoartelor analitice, de sinteză, notelor informative privind patrimoniul cultural național mobil și imaterial, a instituțiilor muzeale naționale şi locale, acordarea asistenței de specialitate autorităților publice, persoanelor fizice şi juridice;
5. Coordonarea activităților de promovare şi valorificare a patrimoniului muzeal pe plan național și internațional;
6. Monitorizarea procesului de implementare pe plan național a Convențiilor UNESCO şi Consiliului Europei, precum și a acordurilor internaționale în domeniul protejării patrimoniului cultural mobil și imaterial.
Tip de angajare:
Perioadă nedeterminată
Cerințe specifice pentru participare la concurs:
Studii: studii superioare în domeniul:
istorie, istoria artelor, muzeologie, etnologie.
Experiență profesională: 2 ani de experienţă profesională în domeniu.
Cunoștințe:
- cunoaşterea legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniul protejării şi valorificării patrimoniului cultural;
- cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (nivel B I) ;
- abilităţi de utilizare a computerului.
Abilități:
- abilităţi manageriale, capacitate de organizare şi administrare a domeniilor;
- abilităţi analitice, de sinteză;
- capacitatea de a soluţiona probleme complexe;
- capacitatea de elaborare şi promovare a documentelor de politici, de acte legislative şi normative în domeniile de competenţă;
- capacitatea de elaborare profesionistă a documentelor;
Atitudini/comportamente
- respect faţă de oameni;
- disciplină;
- responsabilitate;
- spirit de iniţiativă;
- creativitate, flexibilitate.
Salariul de bază:
De la 15990 lei
Documente ce uramează a fi prezentate:
· Copia buletinului de identitate:
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
· Documente ce atestă experiența profesională:
Copia carnetului de muncă, certificate privind activitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 sau alte documente confirmative.
Copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională şi/sau specializare.
· Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere:
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Alte documente necesare:
Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice îl puteți descărca accesând următorul link: http://cariere.gov.md/downloads/formular-participare.doc
Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat şi completat automat în baza datelor din cererea electronică.
Curriculum Vitae;
Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
Alte documente confirmative la discreția candidatului.
Termenul limită de depunere a documentelor:
03 august 2023, până la ora 16:00.
Modalitatea de depunere a documentelor:
· E-mail;
· Personal;
· Cariere.gov.md
Locul depunerii documentelor:
mun. Chișinău, str. Nicolae Iorga, nr. 24, bir. 8
Persoană responsabilă de oferirea informațiilor suplimentare:
FERARU Maria, 0(22) 823808. 079717577
E-mail: maria.feraru@mc.gov.md
Bibliografia și alte detalii, pe www.cariere.gov.md
