Artiști din Republica Moldova vor participa, în premieră, la târgul internațional de artă contemporană VOLTA Basel 2026, care se va desfășura în perioada 17–21 iunie 2026, la Basel, Elveția.
În cadrul ediției din acest an, artiștii Mihail Țăruș, Tudor Zbârnea, Victor Guțu și Tatiana Fiodorova-Lefter își vor prezenta lucrările publicului internațional, în contextul Basel Art Week, una dintre cele mai importante săptămâni dedicate artei contemporane din Europa.
Participarea artiștilor moldoveni la VOLTA Basel 2026 reprezintă un moment important pentru promovarea creației contemporane din Republica Moldova pe scena artistică internațională. Fiecare dintre artiști propune un demers artistic distinct, ancorat în realitățile și evoluțiile artei contemporane naționale, contribuind prin practica sa la conturarea unei viziuni artistice conectate la discursul vizual contemporan internațional.
Participarea artiștilor din Republica Moldova la VOLTA Basel 2026 este susținută financiar de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în vederea promovării creației contemporane naționale pe scena artistică internațională. Prezența artiștilor din Republica Moldova la VOLTA Basel 2026 contribuie la creșterea vizibilității artei contemporane moldovenești și consolidează participarea Republicii Moldova în circuitul cultural european și internațional.
VOLTA Basel este o platformă internațională dedicată artei contemporane emergente, care oferă un spațiu dinamic pentru explorarea pieței de artă și promovează o selecție diversă de galerii și artiști din întreaga lume. În anul 2025, VOLTA a marcat cea de-a 20-a aniversare, continuând să promoveze o selecție diversă și internațională de galerii și să susțină apariția noilor talente pe scena artistică globală.

