GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII

A A A

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Căușeni își deschide ușile după restaurare

Vineri, 29 martie, ora 12.00, Muzeul Național de Artă al Moldovei organizează manifestarea de deschidere a accesului la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Căușeni, monument istoric de importanță națională din sec. XVI-XVIII.

După un proces îndelungat de restaurare, în condiții de etalare optimă, conform standardelor internaționale de conservare și protejare a monumentelor istorice, din 29 martie 2024, turiștii au acces către  Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, aceasta fiind inclusă în rețeaua turistică națională.

Proiectul de conservare și restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, aflată în custodia Muzeului Național de Artă al Moldovei, a fost coordonat de A.O. Centrul de Cercetări Arheologice din Republica Moldova, proiect realizat cu sprijinul financiar al Ambasadei S.U.A. în Republica Moldova, acordat din Fondul Ambasadorilor S.U.A. pentru Salvgardarea Culturală. Totodată, lucrările de infrastructură, sistematizare și amenajare a terenului aferent, precum și cele de reconstrucție a spațiilor auxiliare și instalare a sistemelor inginerești au fost coordonate de Muzeul Național de Artă al Moldovei, din mijloace financiare din bugetul de stat.

Pictura murală a bisericii a fost restaurată pe parcursul a șapte ani (2017-2023) de către o echipă de restauratori din România. Lucrările de conservare/restaurare a picturii, la fel ca și cercetările arheologice din preajma bisericii, precum și unele categorii de reabilitare/reconstrucție a monumentului istoric (pardoseli, acoperiș și canalul de aerare) au fost finanțate din grantul de 1.068.000,0 dolari al S.U.A.

Lucrările de sistematizare și amenajare a terenului aferent, precum și reconstrucția spațiilor auxiliare, instalarea sistemelor inginerești au fost executate în perioada 2020-2022 de echipe de constructori din Republica Moldova, costul total fiind de 6.335.409 lei.

Dates: 
Vineri, 29 Martie, 2024 - 12:00 to 13:00