Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Culturii

A A A

Aplică la proiectele
Culturale / Editoriale

Rezultate

Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării Monica Babuc, în dialog cu Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei Gabriella Battaini-Dragoni

Publicat:L, 10/23/2017 - 12:52

În cadrul întrevederii, oficialii au efectuat un schimb de opinii pe marginea chestiunilor actuale ce ţin de cooperarea Republicii Moldova cu Consiliul Europei în domeniul educaţiei, culturii, ştiinţei, tineretului, sportului şi comemorării Holocaustului. De asemenea, au fost discutate proiectele prioritare ale Planului de acţiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020 pe domeniile de competență.
În context, Monica Babuc a subliniat că cooperarea cu Consiliul Europei reprezintă una din priorităţile Programului de activitate al Guvernului pentru 2016-2018, iar asistența oferită de Consiliul Europei contribuie la realizarea unor măsuri orientate spre consolidarea domeniului educației, promovarea drepturilor omului și protejarea patrimoniului cultural. Astfel, interlocutorii au făcut un schimb de opinii privitor la acțiunile ministerului în reformarea sistemului educaţiei, măsurile orientate spre eficientizarea și modernizarea instituțiilor de învățământ, modernizarea curriculumului şi a materialelor şcolare, dezvoltarea componentei de educație digitală, precum și protejarea drepturilor minorităților naționale.
De asemenea, oficialii s-au referit la acțiunile de comemorare a Holocaustului și la măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale râului Nistru. În context, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei, a apreciat acțiunile din domeniul educaţiei, culturii, cercetării şi comemorării Holocaustului, incluse în Planul de acţiuni al Guvernului Republicii Moldova pentru anii 2017-2019 privind implementarea Declaraţiei Parlamentului cu privire la acceptarea Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel. În același timp, Monica Babuc, s-a referit la situația școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, precum și la necesitatea continuării training-urilor pentru profesorii de limbă engleză de pe ambele maluri ale Nistrului, menite să contribuie la stabilirea relaţiilor între profesori şi schimbului de experienţă.
Tot astăzi, cei doi oficiali au participat la inaugurarea expoziției dedicate Artei Contemporane - Conexiuni Culturale a unui grup de artiști plastici din Republica Moldova – Elena Karacențeva, Vladimir Palamarciuc, Mihai Țăruș, Simion Zamșa și Tudor Zbârnea.